marți, 15 ianuarie 2008

Arta din furculite

Un tinar din Cisnadie, stabilit la Vilcea, este unic in lume din cauza pasiunii sale neobisnuite. Furculitele, lingurile, cutitele sau polonicele ajung sa se transforme, in mina sa, in adevarate opere de arta. Horia Nica vrea sa expuna si in Sibiu, oras de care este legat sufleteste.
Nica foloseste tacimurile pentru a produce adevarate opere de arta
Desi nu a absolvit o scoala de arta, Horia Nica are o singura dorinta in viata. Sa demonstreze ca fiecare dintre noi are un talent innascut, talent mai mult sau mai putin bogat, care odata descoperit trebuie fructificat. Asa spune ca a inceput si el. A descoperit o furculita care nu facea parte din setul de tacimuri cu care era obisnuit sa se intilnesca la fiecare masa si a indoit-o si-a sucit-o pina a realizat prima sa lucrare. „Am realizat o silueta de femeie, era o femeie ingenunchiata, care avea miinile in rugaciune, avea si imb, eu am numit lucrarea Rugaciune. Incintat de ceea ce am obtinut, am intrat in lumea furculitelor. Inconjurat de personajele care sint reci, tari, dar pline de viata, simt o lume care nu te critica, te accepta asa cum esti, lume in care odata intrat nu vrei sa pleci", spune Horia Nica.


Viata din tacimuri

Talentul si l-a descoperit anul trecut, iar de curind s-a hotarit sa se dedice intrutotul pasiunii sale. A renuntat la serviciul sau si anume la functia de administrator la o scoala din Vilcea. Nu regreta. Este bucuros ca acum are timp sa lucreze. „Cu ajutorul miinilor si talentului, iau nastere diferite personaje, mituri, scene. Tema stilului meu de arta se incadreaza cu usurinta in arta moderna abstracta. Lumea talentului si a indeminarii mele am numit-o «Viata din tacimuri»", marturiseste tinarul.

Prima lucrare vinduta

Nimeni nu si-ar fi imaginat vreodata ca din niste furculite indoite cu indeminare se pot confectiona motociclete, raci, femei insarcinate sau altele. Horia a reusit, iar lucrarile sale sint foarte cautate. „Prima lucrare am vindut-o in fata Mall-ului de la Vilcea. I-am vindut-o unei fetite de 10 ani. Atunci am simtit ca munca mea place si am fost impulsionat sa fac tot mai multe. Vreau sa merg cu lucrarile mele si peste granita", spera tinarul.

Lucrare de suflet

Horia Nica are peste 500 de opere. Una dintre lucrarile cele mai dragi este „Pomul vietii", pe care spune ca a realizat-o in ziua in care s-a imprietenit cu sotia sa, Diana. Era fericit si a modelat zeci de furculite, sperind ca, intr-o zi, familia sa sa fie la fel de mare ca numarul crengutelor unui pom. Nica dedica toate lucrarile sale fiicei Ioana, in virsta de opt luni.

Vrea expozitie in Sibiu

Nascut in Cisnadie, in anul 1980, Horia se mindreste cu originea lui sibiana si isi doreste foarte mult sa fie cunoscut de sibieni, sa-i faca partasi ai talentului sau si sa-i bucure cu lucrarile sale. „Furculitele, lingurile, cutitele sau polonicele ajung sa se transforme, in mina mea, in obiecte cu tenta religioasa (ingeri, crucifixuri, etc.), sportiv-artistica (gimnasti, muzicieni) sau simbolica (arborele vietii, iubire, atingere, viata, etc.). Pe aceasta cale apelez la toti organizatorii din Sibiu, care ma pot ajuta pentru o expozitie personala sau de grup in preajma sarbatorilor Pascale", este rugamintea tinarului. Horia Nica a avut deja sase expozitii, cu peste 200 de lucrari unicat.

Multa munca

Cele mai importante lucrari pe care le-a realizat, spune artistul, sint o masina de epoca, din 24 de furculite, si o tabla de sah confectionata din 32 de furculite. „Toate piesele mele insumeaza peste 3.000 de furculite. Nu este deloc usor sa lucrez astfel de piese, dar o fac din pasiune. Pentru o asemenea lucrare este nevoie de aproape o saptamina de munca", marturiseste Horia.

Preturi mici

Desi este foarte multa munca, artistul nu-si vinde operele la preturi mari. De la 10 lei si pina la 100 de lei. „Prima mea piesa am vindut-o cu 10 lei. Lucrarile sint facute din furculite din otel, inox si altele. Am si obiecte facute din argint, insa pina acum nu am vindut niciuna si nu m-am gindit inca la pret. Vreau sa fac si din aur. Toti cei care vor sa vinda tacimuri din argint sau aur, ma pot contacta", recomanda Horia.

Mesterul furculitelor

De curind, Horia si-a facut si un site dedicat pasiunii sale http://nicahoria.tripod.com. La sectiunea Forum intitulat «Viata din tacimuri», acesta a primit zeci de mesaje de la fosti colegi sau prieteni, care-l felicita pentru pasiunea sa. „Ce pot sa spun despre acest baiat, fost coleg de serviciu si un adevar prieten este ca intotdeauna a avut ideea de a dezvolta ceva cu adevarat. Adica a face dintr-un lucru de nimic bici. Nimeni nu l-a crezut, in prima faza nici eu, dar stiam ca stie ce vorbeste. Daca eu sint in domeniul IT si am o larga cunoastere, ce pot sa spun despre Horia Nica este ca stie sa puna in valoare lucrurile. Pot sa spun ca am fost printre primii care am vazut ce realizase din niste simple furculite. Am ramas uimit, nu l-am vazut lucrind, deoarece iti trebuie rabdare multa, poate mai multa rabdare decit in domeniul meu si l-am apreciat pentru ce poate sa faca din lucruri simple", scrie pe forum Mihai Iana.

Arta abstracta

Arta abstracta este denumirea pe care, incepind cu cel de-al doilea deceniu al secolului al XX-lea, si-o revendica o serie de tendinte, de grupari, de creatii - in general diverse, succedindu-se nu fara o anumita atitudine polemica - care au la baza un protest impotriva academismului si naturalismului, indepartind din imaginea plastica elementele lumii vizibile, redate pina atunci de asa zisa arta figurativa, si asezind in locul lor un sistem de semne, linii, pete, volume, ce ar trebui sa exprime, in forma pura, actiunea rationalitatii si sensibilitatii umane. Arta abstracta apare aproape simultan in mai multe tari europene, in preajma anului 1910. Printre primii reprezentanti ai acestei tendinte este Wassily Kandinsky, care, incepind din 1910, picteaza un ciclu de tablouri intitulate „Improvizatii", si publica un amplu studiu, „Über das Geistige in der Kunst" („Despre spiritual in arta", 1911), ce a contribuit la afirmarea artei abstracte.