vineri, 14 martie 2008

Olteanul Horia Nica “revoluţionează” tacâmurile

După un singur an de creaţie, are deja la activ 6 expoziţii personale cu peste 400 de piese înfăţişând îngeri, piese de şah, flori, femei, semne zodiacale, automobile etc. Modelate din furculiţe, linguri, cuţite. Ziarele, radioul şi televiziunile l-au mediatizat generos. Horia Nica, al cărui arbore genealogic se trage din Corabia, judeţul Olt, priveşte înainte cu tot ce e caracteristic unui talent de excepţie.

Horia Nica şi-a repartizat lucrările pe cicluri: Cereşti, Muzică, Şah, Sport, Autovehicule, Zodiace, Diverse. Cităm selectiv în această ordine: Rugăciune (lucrarea de debut), Îngerii se roagă, Înger în rugăciune, Vioară, Omul şi harpa, Toboşarul, Femeia-chitară, Regele, Regina şi toate celelalte piese necesare “jocului minţii”, Aruncătorul, Box, 7 metri, Alergare, Maşină de epocă, Motocicletă, Taur, Săgetător, Rac şi restul semnelor zodiacale, Călăreţul, Inima ta, Nufăr, Femeia gravidă, Femeia şi bărbatul, Arborele, Iertare… În total, peste 400 de piese astfel concepute încât metalul rece se însufleţeşte, capătă semnificaţii şi, devenit obiect de artă, uimeşte. Materia primă a artistului sunt nişte banale tacâmuri din oţel, inox şi argint, îmblânzite cu patentul şi cleştele. “Furculiţele, lingurile, cuţitele şi polonicele ajung să se transforme în inima mea”, se confesează Horia Nica.

Revelaţia

Totul a pornit, absolut incidental, de la o furculiţă rătăcită într-un set şi care i-a făcut cu ochiu, de la o clipă de inspiraţie, de la o oră astrală. S-a întâmplat pe la începutul anului 2007. De atunci, pe masa lui de lucru s-au strâns peste 400 de exponate. “Pomul vieţii” i-a ieşit din mână când a cunoscut-o pe actuala soţie, Diana. Restul lucrărilor i le dedică fiicei sale, Ioana, care nu a împlinit încă un an.

Cochetând cu notorietatea

În decursul unui an şi ceva, timpul care a pus stăpânire pe harul rarisim al lui Horia Nica a venit şi a trecut repede. Ca ieri, în faţa unui mall din Râmnicu Vâlcea, se bucura de prima lucrare vândută, iar colecţionara era o fetiţă de 10 ani. Ziarele pe care el le-a contactat au fost prompte în a-l mediatiza şi a-l face cunoscut. Televiziunile, la fel. Coordonatele acestei binemeritate recunoaşteri care i se cuvine artistului sunt cele de când lumea: talentul şi munca. “Piesele mele – spune olteanul – însumează peste 3.000 de furculiţe. Pentru o lucrare e nevoie uneori chiar şi de o săptămână de îndoit şi ajustat”. “Maşina de epocă” e compusă din 24 de furculiţe, iar tabla de şah – din 32. În ritmul acesta, n-ar fi deloc exclusă, cel puţin pe-acolo pe lângă el, o criză de furculiţe, linguri, polonice şi cuţite, de la cele din inox până la cele din argint sau aur.

Sensibilizarea geometriei

“Stilul meu se încadrează cu uşurinţă în arta modernă abstractă”, se defineşte Horia Nica. Reporterii şi-au împrospătat lecturile cu sistemul de semne, linii şi pete care avea să se impună în Europa, după 1910. Cu Kandinsky, mai întâi, dar şi cu Delaunay sau Malevici, cel ce a arătat că geometria strictă poate fi sensibilizată şi înzestrată cu o reală forţă emotivă. Poate că aceasta e şi “mănuşa” tânărului artist de 27 de ani Horia Nica. Impresiile care curg pe site-ul său http://nicahoria.tripod.com., deschis de curând, sunt dintre cele mai favorabile.

„Arborele“ de la Dunăre

Cei ce au scris despre Horia Nica l-au apelat “un tânăr din Cisnădie” sau “vâlceanul”. Într-adevăr, acesta s-a născut în Cisnădie, la 11 iunie 1980, în răstimpul cât mama sa, venită din judeţul Olt, a lucrat la vestita fabrică de covoare. Familia avea să se întoarcă în sud, dar la Drăgăneşti-Olt, apoi la Slatina. Horia Nica, pe atunci Nedelea (numele şi l-a luat după cel al soţiei), şi-a făcut şcoala primară şi gimnazială la Slatina, iar liceul la Corabia, unde, de fapt, îi sunt şi rădăcinile. Mama sa, Marcela (născută Turcu), a activat în ansambluri ca solistă de muzică populară. De “voce” nu a dus lipsă nici o mătuşă de-a sa, Ştefania. O altă mătuşă, Mihaela (decedată), s-a remarcat şi prin voce, şi prin talent scriitoricesc.

“Am început când am descoperit o furculiţă care nu făcea parte din setul de tacâmuri cu care eram obişnuit să mă întâlnesc la fiecare masă. Am îndoit-o şi-am sucit-o până am realizat o siluetă de femeie. Era o femeie îngenuncheată care ţinea mâinile în rugăciune, avea şi nimb. Am numit-o «Rugăciune». Încântat de ceea ce am obţinut, am intrat în lumea furculiţelor”.

marți, 15 ianuarie 2008

Arta din furculite

Un tinar din Cisnadie, stabilit la Vilcea, este unic in lume din cauza pasiunii sale neobisnuite. Furculitele, lingurile, cutitele sau polonicele ajung sa se transforme, in mina sa, in adevarate opere de arta. Horia Nica vrea sa expuna si in Sibiu, oras de care este legat sufleteste.
Nica foloseste tacimurile pentru a produce adevarate opere de arta
Desi nu a absolvit o scoala de arta, Horia Nica are o singura dorinta in viata. Sa demonstreze ca fiecare dintre noi are un talent innascut, talent mai mult sau mai putin bogat, care odata descoperit trebuie fructificat. Asa spune ca a inceput si el. A descoperit o furculita care nu facea parte din setul de tacimuri cu care era obisnuit sa se intilnesca la fiecare masa si a indoit-o si-a sucit-o pina a realizat prima sa lucrare. „Am realizat o silueta de femeie, era o femeie ingenunchiata, care avea miinile in rugaciune, avea si imb, eu am numit lucrarea Rugaciune. Incintat de ceea ce am obtinut, am intrat in lumea furculitelor. Inconjurat de personajele care sint reci, tari, dar pline de viata, simt o lume care nu te critica, te accepta asa cum esti, lume in care odata intrat nu vrei sa pleci", spune Horia Nica.


Viata din tacimuri

Talentul si l-a descoperit anul trecut, iar de curind s-a hotarit sa se dedice intrutotul pasiunii sale. A renuntat la serviciul sau si anume la functia de administrator la o scoala din Vilcea. Nu regreta. Este bucuros ca acum are timp sa lucreze. „Cu ajutorul miinilor si talentului, iau nastere diferite personaje, mituri, scene. Tema stilului meu de arta se incadreaza cu usurinta in arta moderna abstracta. Lumea talentului si a indeminarii mele am numit-o «Viata din tacimuri»", marturiseste tinarul.

Prima lucrare vinduta

Nimeni nu si-ar fi imaginat vreodata ca din niste furculite indoite cu indeminare se pot confectiona motociclete, raci, femei insarcinate sau altele. Horia a reusit, iar lucrarile sale sint foarte cautate. „Prima lucrare am vindut-o in fata Mall-ului de la Vilcea. I-am vindut-o unei fetite de 10 ani. Atunci am simtit ca munca mea place si am fost impulsionat sa fac tot mai multe. Vreau sa merg cu lucrarile mele si peste granita", spera tinarul.

Lucrare de suflet

Horia Nica are peste 500 de opere. Una dintre lucrarile cele mai dragi este „Pomul vietii", pe care spune ca a realizat-o in ziua in care s-a imprietenit cu sotia sa, Diana. Era fericit si a modelat zeci de furculite, sperind ca, intr-o zi, familia sa sa fie la fel de mare ca numarul crengutelor unui pom. Nica dedica toate lucrarile sale fiicei Ioana, in virsta de opt luni.

Vrea expozitie in Sibiu

Nascut in Cisnadie, in anul 1980, Horia se mindreste cu originea lui sibiana si isi doreste foarte mult sa fie cunoscut de sibieni, sa-i faca partasi ai talentului sau si sa-i bucure cu lucrarile sale. „Furculitele, lingurile, cutitele sau polonicele ajung sa se transforme, in mina mea, in obiecte cu tenta religioasa (ingeri, crucifixuri, etc.), sportiv-artistica (gimnasti, muzicieni) sau simbolica (arborele vietii, iubire, atingere, viata, etc.). Pe aceasta cale apelez la toti organizatorii din Sibiu, care ma pot ajuta pentru o expozitie personala sau de grup in preajma sarbatorilor Pascale", este rugamintea tinarului. Horia Nica a avut deja sase expozitii, cu peste 200 de lucrari unicat.

Multa munca

Cele mai importante lucrari pe care le-a realizat, spune artistul, sint o masina de epoca, din 24 de furculite, si o tabla de sah confectionata din 32 de furculite. „Toate piesele mele insumeaza peste 3.000 de furculite. Nu este deloc usor sa lucrez astfel de piese, dar o fac din pasiune. Pentru o asemenea lucrare este nevoie de aproape o saptamina de munca", marturiseste Horia.

Preturi mici

Desi este foarte multa munca, artistul nu-si vinde operele la preturi mari. De la 10 lei si pina la 100 de lei. „Prima mea piesa am vindut-o cu 10 lei. Lucrarile sint facute din furculite din otel, inox si altele. Am si obiecte facute din argint, insa pina acum nu am vindut niciuna si nu m-am gindit inca la pret. Vreau sa fac si din aur. Toti cei care vor sa vinda tacimuri din argint sau aur, ma pot contacta", recomanda Horia.

Mesterul furculitelor

De curind, Horia si-a facut si un site dedicat pasiunii sale http://nicahoria.tripod.com. La sectiunea Forum intitulat «Viata din tacimuri», acesta a primit zeci de mesaje de la fosti colegi sau prieteni, care-l felicita pentru pasiunea sa. „Ce pot sa spun despre acest baiat, fost coleg de serviciu si un adevar prieten este ca intotdeauna a avut ideea de a dezvolta ceva cu adevarat. Adica a face dintr-un lucru de nimic bici. Nimeni nu l-a crezut, in prima faza nici eu, dar stiam ca stie ce vorbeste. Daca eu sint in domeniul IT si am o larga cunoastere, ce pot sa spun despre Horia Nica este ca stie sa puna in valoare lucrurile. Pot sa spun ca am fost printre primii care am vazut ce realizase din niste simple furculite. Am ramas uimit, nu l-am vazut lucrind, deoarece iti trebuie rabdare multa, poate mai multa rabdare decit in domeniul meu si l-am apreciat pentru ce poate sa faca din lucruri simple", scrie pe forum Mihai Iana.

Arta abstracta

Arta abstracta este denumirea pe care, incepind cu cel de-al doilea deceniu al secolului al XX-lea, si-o revendica o serie de tendinte, de grupari, de creatii - in general diverse, succedindu-se nu fara o anumita atitudine polemica - care au la baza un protest impotriva academismului si naturalismului, indepartind din imaginea plastica elementele lumii vizibile, redate pina atunci de asa zisa arta figurativa, si asezind in locul lor un sistem de semne, linii, pete, volume, ce ar trebui sa exprime, in forma pura, actiunea rationalitatii si sensibilitatii umane. Arta abstracta apare aproape simultan in mai multe tari europene, in preajma anului 1910. Printre primii reprezentanti ai acestei tendinte este Wassily Kandinsky, care, incepind din 1910, picteaza un ciclu de tablouri intitulate „Improvizatii", si publica un amplu studiu, „Über das Geistige in der Kunst" („Despre spiritual in arta", 1911), ce a contribuit la afirmarea artei abstracte.

sâmbătă, 12 ianuarie 2008

E artist cu furculitele

Inedit. Un valcean s-a specializat in transformarea furculitelor din bucatarie in adevarate opere de arta
Horia Nica, de 27 de ani, din Ramnicu Valcea a devenit ce-lebru pentru modul in care manuieste furculitele din bucatarie. Cu ajutorul tacamurilor, acesta a confectionat zeci de obiecte decorative, printre care sfesnice, crucifixuri, ingerasi sau instrumente muzicale. "Prima lucrare am denumit-o "Rugaciune". Eram in bucatarie, cu ceva ani in urma, si, jucandu-ma cu o furculita, am modelat-o pana cand reprezenta o femeie care statea in genunchi si avea mainile ca la rugaciune. M-a atras, apoi am fost curios ce figurine as putea sa mai fac si am mai modelat imediat un rac, un scorpion si chiar o motocicleta", a declarat acesta pentru CANCAN. Una dintre lucrarile cele mai dragi este "Pomul vietii". "Am realizat-o in ziua in care m-am imprietenit cu sotia mea, Diana. Eram fericit si am modelat zeci de furculite, sperand ca intr-o zi familia mea sa fie la fel de mare ca numarul crengutelor unui pom", a mai spus acesta.
Pregateste expozitii peste hotare
De cateva luni, Horia Nica a facut din pasiunea sa si o mica afacere. Astfel a organizat cateva expozitii cu lucrarile sale, care au fost apreciate, si a reusit sa si vanda o parte din ele. "Prima lucrare am vandut-o in fata Mall-ului de la Valcea. Atunci am simtit ca munca mea place si am fost impulsionat sa fac tot mai multe. Vreau sa merg cu lucrarile mele si peste granita", ne-a spus acesta. Nica dedica toate lucrarile sale fiicei Ioana, in varsta de opt luni.

miercuri, 9 ianuarie 2008

Arta în vârful furculiţei

Horia Nica este un artist cu viziune. Şi asta pentru că el vede o operă acolo unde nu multă lume şi-ar arunca privirea
Vâlceanul Horia Nica, în vârstă de 27 de ani, a confecţionat crucifixuri, instrumente muzicale, sfeşnice, îngeraşi, maşini de epocă şi chiar o tablă de şah doar din furculiţe şi cuţite de bucătărie. De anul trecut şi până acum, pasiunea sa neobişnuită a devenit din ce în ce mai cunoscută, iar Horia Nica a avut deja şase expoziţii cu peste 200 de lucrări unicat.
Cele mai importante lucrări pe care le-a realizat, spune artistul, sunt o maşină de epocă, din nu mai puţin de 24 de furculiţe, şi o tablă de şah confecţionată din 32 de furculiţe. “Nu este deloc uşor să lucrez astfel de piese, dar o fac din pasiune. Pentru o asemenea lucrare este nevoie de aproape o săptămână de muncă. Bineînţeles, nu încontinuu, pentru că este obositor”, ne-a mărturisit Horia Nica. Alte lucrări ale artistului, confecţionate, evident, tot din furculiţe, întruchipează îngeri, sfinţi şi cruci. Se poate spune, aşadar, că vâlceanul şi-a îndreptat cariera şi către tărâmul religiei. “Pe viitor, nu este exclusă o expoziţie la Craiova. De fapt, plănuiesc acest lucru de mai multă vreme. Mi-ar face mare plăcere să-l invit la eveniment chiar şi pe Înalt Prea Sfinţitul mitropolit al Olteniei”, a afirmat artistul.

Talent din joacă

Prima lucrare a lui Horia Nica a fost concepută în bucătăria casei lui din Vâlcea. El spune, sincer, că şi-a descoperit talentul mai mult din plictiseală. “Eram acasă şi, pur şi simplu, mă plictiseam şi am luat o furculiţă, pe care am tot îndoit-o. Până la urmă, din joaca mea, am reuşit să modelez o femeie care stătea în genunchi şi avea mâinile ca la rugăciune. Atunci mi-am dat seama că pot face ceva special”, a povestit Nica. După lucrarea “Rugăciune”, au urmat însă şi alte piese, care întruchipau fel şi fel de obiecte sau fiinţe. “Am modelat un rac, un scorpion şi chiar o motocicletă”, a spus artistul. Horia Nica are în colecţia lui şi exponate care vorbesc despre teme general umane. Este şi cazul lucrărilor “Vinovăţie” sau “Pomul Vieţii”. “Acestea au fost lucrări de inspiraţie, create din zeci de furculiţe fiecare. «Pomul Vieţii» a fost conceput chiar în ziua în care eu şi soţia mea, Diana, ne-am împrietenit. Deci are o importanţă foarte mare pentru mine”, a mărturisit Horia Nica. Prima lucrare a lui Horia Nica a fost concepută în bucătăria casei lui din Vâlcea. El spune, sincer, că şi-a descoperit talentul mai mult din plictiseală. “Eram acasă şi, pur şi simplu, mă plictiseam şi am luat o furculiţă, pe care am tot îndoit-o. Până la urmă, din joaca mea, am reuşit să modelez o femeie care stătea în genunchi şi avea mâinile ca la rugăciune. Atunci mi-am dat seama că pot face ceva special”, a povestit Nica. După lucrarea “Rugăciune”, au urmat însă şi alte piese, care întruchipau fel şi fel de obiecte sau fiinţe. “Am modelat un rac, un scorpion şi chiar o motocicletă”, a spus artistul. Horia Nica are în colecţia lui şi exponate care vorbesc despre teme general umane. Este şi cazul lucrărilor “Vinovăţie” sau “Pomul Vieţii”. “Acestea au fost lucrări de inspiraţie, create din zeci de furculiţe fiecare. «Pomul Vieţii» a fost conceput chiar în ziua în care eu şi soţia mea, Diana, ne-am împrietenit. Deci are o importanţă foarte mare pentru mine”, a mărturisit Horia Nica.

Furculiţele, la vânzare

După ce a văzut că prietenii şi cunoştinţele se uită la lucrările sale, artistul s-a gândit să vadă şi care este reacţia oamenilor de pe stradă. “Am mers în mall-ul din Vâlcea şi am expus câteva lucrări. Acolo am făcut şi prima vânzare. O lucrare cumpărată cu 10 lei. A fost un sentiment deosebit. Pe loc, am sunat-o pe soţia mea, să-i spun că am avut succes. La început, ea îmi zicea că sunt doar nişte furculiţe şi că n-o să meargă. Dar cu timpul a căpătat încredere în pasiunea mea”, ne-a mărturisit vâlceanul.

Opere de artă pentru fiica sa, Ioana

Acum, Horia Nica este convins că fiica lui, Ioana, în vârstă de numai opt luni, va fi singurul suflet care îi va înţelege pe deplin munca de artist. “Îmi iubesc fiica mai mult ca orice şi vreau ca, atunci când va fi mai mare, să călătorim mult şi să ne cunoaştem. Îi dedic toate lucrările mele ei!” - a afirmat artistul.